Luni, 8 decembrie 2014, a avut loc Gala si concursul din cadrul proiectului “5 licee – 5 teatre”, aflat anul acesta la editia a 4-a. Cinci trupe de teatru, din cinci licee din Bucuresti, au urcat pe scena Teatrului Mic pentru a prezenta piesele pregatite pe parcursul proiectului derulat in perioada octombrie – decembrie 2014….
Luni, 8 decembrie 2014, incepand cu ora 17:00, la Teatrul Mic din Bucuresti va avea loc Gala si concursul din cadrul proiectului “5 licee – 5 teatre”, aflat anul acesta la editia a 4-a. Cinci trupe de teatru din cinci licee din capitala vor urca pe scena Teatrului Mic pentru a prezenta piesele pregatite pe…
Au inceput inscrierile la Scoala care daruieste. Cu ocazia Sarbatorilor de Iarna, Fundatia ECDL ROMANIA organizeaza din nou Scoala care daruieste, prin care se promoveaza si se sprijina initiativele umanitare organizate de elevi si profesori in scolile din invatamantul preuniversitar din toata tara. Spuneti ce fapte bune pregatiti impreuna cu profesorii si colegii vostri pentru…
Săptămâna trecută, peste 120 de elevi de gimnaziu s-au întrecut la Informatică în cadrul Concursului Naţional Micul Gates, organizat de Colegiul Naţional de Informatică „Matei Basarab” Rm. Vâlcea, cu sprijinul ECDL ROMANIA. Pe 8 şi 9 noiembrie 2014, elevi din judeţele Argeş, Dolj, Olt, Mehedinţi, Dâmboviţa, Prahova, Braşov, Gorj, Brăila şi Vâlcea, au participat la competiţia…
Peste 40 000 de elevi şi-au echivalat până în prezent proba de Competenţe Digitale de la Bacalaureat cu ECDL – European Computer Driving Licence. Liceenii care deţin ECDL PROFIL BAC îşi pot echivala Competenţele digitale din cadrul Bacalaureatului şi astfel nu mai susţin această probă în cadrul examenului de maturitate. Mai mult, dacă se înscriu…
Potrivit McKinsey Global Institute, acum ne petrecem 28% din săptamânile noastre de lucru citind, scriind sau răspunzând la email-uri . Este evident că, indiferent dacă lucrezi într-un birou sau nu, a şti ce să faci cu un computer este o chestiune vitală la locul de muncă de astăzi. A rămâne în urmă când vine vorba…
Există o concepție comună greșită conform căreia, o dată cu apariția tabletelor și smartphone-urilor, zilele PC-urilor sunt numărate. Mai mult, unii cred că pe măsură ce tehnologia digitală devine o parte tot mai omniprezentă în viaţa noastră de zi cu zi, instruirea în utilizarea computerului devine din ce în ce mai depăşită. Există multe motive…
Două grupe de seniori din Sectorul 1 şi 2 din Capitală au beneficiat de oportunitatea de a obţine o certificare recunoscută internaţional pentru competenţe digitale la nivel elementar, prin intermediul unei noi etape din această toamnă a proiectului Alfabetizare digitală pentru seniori, iniţiat de ECDL ROMANIA. Pensionarii au învăţat să utilizeze computerul, participând gratuit la programul ECDL EqualSkills…
A patra editie “5 licee – 5 teatre” a inceput luni, 6 octombrie 2014. Fundatia ECDL ROMANIA alaturi de partenerii sai, Primaria Municipiului Bucuresti, Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti si UNITER s-au intalnit la startul proiectului cu toti participantii, la sala de festivitati a Colegiului National “I.L. Caragiale” din capitala. “5 licee – 5 teatre”…
Elevii pot să facă un pas înainte şi să îşi obţină Permisul ECDL (European Computer Driving Licence). Astfel, competenţele lor digitale sunt recunoscute la nivel internaţional şi certificate pe termen nelimitat, elevii având oportunitatea de a echivala proba de Competenţe digitale din cadrul Bacalaureatului cu Permisul ECDL. Mai mult, dacă se înscriu şi susţin cel…